Despre pragul electoral, ură şi fiinţare la Cătălin

Înainte de a-mi strînge vorbele pt un răspuns, trebuie să notez în jurnal o nouă intervenţie a lui Cătălin în măsură să catalizeze dar şi să accelereze sensul acestor pagini:

"Agreez şi ader la comentariul lui George, vis a vis de pragul electoral.

Ce nu comentăm noi, deocamdată, este cum s-a ajuns la acest prag: dintr-un act de voinţă naţional, pur românesc sau dintr-un act de voinţă arbitrar, pur material, pur exterior nouă?

            Personal, sunt relativ puţin speriat de o eventuală "vamuire" a teritoriului actual.Fiindcă oricum, perfidia actualei conjunturi politice a ţării nu va ţine neapărat cont de graniţe, datorită situaţiei UE-NATO-Schengen. Şi atunci, ne întrebăm ( sau eu mă întreb) care e „şpilul”?! Păi, o să zicem noi, cineva mai vrea o funcţie. De preşedinte, de ambasador, ministru, etc. Corectă presupunere, o zice nenea Iancu. Dar după mine, rezultatul e destul de minor, fiindcă implică şi responsabilităţi, chiar de faţadă fiind.

Concluzia mea este alta şi e mai dureroasă : toată chestia e o treaba de ură....Definitivă şi irevocabilă.

Există antecedente care mă fac să cred asta (vezi amestecul din Slovacia, Cehia, Serbia, etc). Suntem urîţi din toate adîncurile istoriei. Om fi făcut şi greşeli. Om fi refuzat să ne pliem… Om fi contra unor interese materiale. Însă ura pe care o percep eu este cumva paradoxală şi în afara acelei discriminări „pozitive”. E o ură care e gata de un pact cu diavolul pentru succes.

Pragul electoral este un paravan, o petardă tipică. În orice moment din zi şi din noapte, atîta timp cît Parlamentul este românesc, se poate schimba, prin coalizare, acest nenorocit de prag....

Şi acuma, revenind la " a exista". Pentru domnii menţionaţi de tine, în speţă doar doi, dar mai există şi acel Kelemen care a aflat din presă că se vindeau manuscrisele lui Cioran şi totalmente aposteriori, ura este maladivă. Ei ne urăsc pe noi românii din toată fiinţa lor, fiindcă au fost crescuţi ca nişte cîini, pentru înrăire. La umbra diafanului "domn" Marko, a apărut această tînără generaţie de tipi care sunt doar îndoctrinaţi şi cu creierele spălate.

A exista nu e compatibil cu ceea ce respiră dînşii.Evident, au avut un partener de contract, care e portocaliu. Au avut şi un contra-partener totalmente inexistent: opoziţia...

Consecinţele sunt de neanticipat: oare durerea că am putea intra cu paşaportul în dinţi în Tîrgu Mureş e mai mare decît genocidul practicat pe sufletul românesc? Cioran o făcea pe grozavul, însă frumos şi cumva copilăreşte. El brava cu ideea de sinucidere şi cu ideea de vorbire...Era însă în căutarea absolutului acestei naţii, dintr-o mare dragoste, aş crede eu.A exista azi, aici, în România asta, nu e un plagiat. Ar fi frumos. E o încercare, pe toate planurile.

Eu aş vrea să las resentimentele deoparte faţă de maghiarii din România. În final, ei se cred în suferinţă aici, dar nu au fost niciodată. Dar nu prea pot să rămîn chiar indifent, apatrid şi apartinic atunci cînd mă lovesc de o ură fără înţeles.

Probabil ca, prin prisma transcendentului, trebuie să luăm astea ca pe nişte încercări pe care le trecem de milenii, ca neam. Însă nu ştiu de ce, parcă azi mai mult ca niciodată, se arată a fi aproape un final trist şi inexplicabil: un premier ardelean contribuie din plin la finalitatea acţiunilor iredentiste.

Dumnezeu nu ne mai asculta rugile… Ale noastre, ale mirenilor. Probabil că prin mînăstiri undeva, mai sunt calugări rupţi de realitatea asta zilnică şi ancoraţi în realitatea destinului istoric, care se roagă pentru România. Altfel, nu înţeleg cum de mai suntem încă, plagiindu-ne existenţa...Plagiatul însă e de proastă inspiraţie, de data asta.

NU cred că mai avem pîrghii să mai judecăm pe cineva. Sunt în tonul cu care încercam să explic Mioriţa, ca şi atitudine. Practic, suntem consumaţi, fără un pămînt sub picioarele noastre. Ni se serveşte zilnic o supă de "personalităţi" şi acte de tot felul care au rolul de a ne obişnui cu ce e mai rău...Suntem o ţară practic consumată, prin marea îndatorare produsă de meşterii care ne conduc...

Aşa că "a exista" în lumea românilor e foarte greu de explicat şi de trăit, pur şi simplu.Ne purtăm crucea, între două sesiuni de vot şi pe urmă auzim tot felul de aberaţii, suportăm tot felul de legi DAR NU  REACTIONăM, cumva mioritic, gîndindu-ne la alte chestiuni, poate într-adevăr să nu ne întristăm mamele.Dar în final, în ceruri, acolo, ne vom întîlni şi vom fi ruşinaţi, din toate motivele posibile.Singura noastră variantă este să ieşim pe străzi, de nebuni, trecînd sau nu Carpaţii, dar băgînd spaima în oasele acestor nelegiuiţi.

Ne rămîne de discutat subiectul Moldova şi o să vezi că tragedia e enormă."

           E o oarecare linişte în micul spaţiu dintre urechile mele...
Sînt în rîndurile de mai sus atît de multe şi serioase motive de reacţiune, încît îi sfătuiesc pe "ascultătorii" mei, neinvitaţi dar plătiţi din bani publici, să-şi ia notiţe, pentru că va veni o vreme cînd ei vor fi cei ascultaţi.