De ce sînt ne-prietenul statului

E un principiu simplu după care se ghidează mersul vieţii: binele (cu „b” nu cu „B”) este duşmanul mai binelui, reciproca fiind valabilă.

Atîta timp cît voi, reacţionarii, prietenii mei dragi de oriunde, vă veţi dori „mai binele”, vă veţi poziţiona opozabil statului.Dar nu oricum.Prin  imperativul statului „Să trăiţi bine !” ordinul a fost dat: staţi cuminţi şi nu vă gîndiţi măcar la a trăi mai bine, nu e loc pentru un trai perfectibil, ci doar de unul la comandă.La comanda statului.

Nu vă amăgiţi, cei care ne dorim mai mult sau mai puţin, mai energic sau mai puţin vehement, să reacţionăm la actuala stare de lucruri, să ne îmbunătăţim viaţa, vom avea de înfruntat două duşmănii:

·         Una foarte puternică, exterioară nouă, aceea a statului

·         O alta, interioară, a sinelui obosit, confuz, frustrat

Referitor la piedica interioară, depinde de fiecare din noi să fim mai buni cu ceilalţi, să aducem jertfa pe locul care i se cuvine (altul decît eterna vrăjeală cu „generaţia de sacrificiu”), să ne centrăm viaţa pe alte persoane iar cercul să fie din ce în ce mai larg.

Să zîmbim şi să trăim clipa ca şi cum ar fi ultima, să participăm la bucuria şi tristeţea celui de lîngă noi ca şi cum ar fi ale noastre.

Despre partea închinării însă … Doamne, să ne ierţi!

Slugă netrebnică la bunul plac al statului român(esc), al şmecherului votat sau investit,  nu e idealul transmis de cei care cu credinţă, sudoare şi sînge au ridicat acest neam, fie ei din neamul lui Mircea ori Ştefan sau ai lui Horia.

Ce alegem ? Să ne fie „bine”,  măcănind pe la colţurile durerilor zilnice,  în bocetul milei proprii sau să ne alegem singuri calea, fie ea şi în conflict cu actualul „stat de drept” ?

Pe scurt, eu am ales să reacţionez, ceea ce, indiferent de rezultat, mă transformă deja în in-amicul acestui stat.

Schimbarea va trebui să o încep cu mine (aici vorbesc doar în nume propriu).Voi propune însă şi termeni ai unei schimbări mai ample.Sper doar să mai fiţi pe aici.