marți, 22 martie 2011

Iancule, Maria Ta ...


Trădat de împăratul ne-român și de burghezimea ungurească, Iancu a suferit încă o și mai mare trădare din partea celor ce l-au considerat nebun și i-au întinat memoria, așa cum au făcut mai tîrziu și cu Eminescu.
Tot trădare e uitarea, scoaterea Craiului din memoria colectivă.
Cîteva adevăruri simple:
            - Avram Iancu și-a apărat poporul, Națiunea, într-un moment în care identitatea națională era un ideal al acestei părți a lumii dar și un ghimpe în cizma austriacă
            - de facto, Crăișorul a condus Ardealul în perioada așa-zisei revoluții pașoptiste într-o manieră care justifică deplin închinarea românului de rînd în fața lui
            - calea urmată de Iancu a fost susținerea cu arma în mînă a Dreptului inalienabil al ardeleanului de a trăi liber și neatîrnat în țara lui; de altfel, ultima dorință i-a fost aceea de creare din bunurile sale a unei „academii de drepturi, tare crezînd, ca luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele."   
- a sacrificat totul pentru moții săi: poziție sociala, avere, sănătate, viață și nu a cerut nimic pentru el, refuzînd onoruri împărătești atîta timp cît poporenii lui erau în continuare împilați.
“Unicul dor al vieții mele e sa-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat pînă acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă se prefac in nimica.(…)”
            Că un nemernic maghiar are aceeași satisfacție cu a unui boschetar atunci cînd spînzura o papușă pe care și-o închipuie asemănătoare Iancului, sub oblăduirea unui la fel de mare nemernic  „român” în persoana stimabilului Blejnar, nu mă mișca foarte tare.
            Că un insolent președinte al parlamentului ungar vine in România și, sprijinit de declarațiile premierului ungar, justifică încercarea de autonomie secuiască prin harta modernă a Diktatului de la Viena, folosind aprecieri ca „legal, corect si modern”,  mă găsește în liniște cu gîndul că dușmanii din afară a acestei țări au rămas aceiași, oricîte machiaje moderne ar suferi noua împărțire a hărții europene.
            Dar faptul că NIMENI din conducerea reprezentativă a acestei țări nu ia măcar de formă atitudine în apărarea simbolurilor național românești, mă face să nu mai înțeleg dimensiunea cuvîntului „trădare”, pentru că dacă austriecii și ungurii, mai vechi sau mai noi, au justificarea propriilor acțiuni în spiritul națiunii proprii fiecăruia, nu înțeleg de ce bocii și băseștii consideră lamentabilă o atitudine naționalist românească în acest caz.
            Poate pentru că acești pigmei ai istoriei nici cu gîndul nu pot pricepe măreția acelor bărbați care au înțeles că aparținînd unei nații, întîlnești momente în viață în care nu îți mai aparții.
            Problema, mon cher, ridicată în stilul unui alt Iancu, un nene foarte actual astăzi, este: noi ăștia, români conduși de ne-oameni, ce mama zmeilor așteptăm să ni se mai întîmple ca să ne merităm locul în istorie ?

5 comentarii:

  1. Catalin spune:
    El, Iancu, a mai fost odata martirizat, la vremea lui. Se pare ca spaima a fost mare. Ce ma infierbinta pe mine e ca nu vad nici un fel de reactie. In plus, la o declaratie pusa pe seama unei patimi a unei doamne sotie de ambasador, probabil aflata fie la o anume faza lunara, fie la o anume faza antropologica,nu am vazut de asemenea ouale nimanui...Marinelu' se uita prin ochean, dar catre debaralele noastre, Bocu' se ridica pe virfuri sa se uite la vecina Elena, aia cu "numaratoarea numara" sa nu uite. Si nimeni nu "repereaza" onoarea natiunii.
    Am ajuns sa mergem pe virfuri, cu mindrie majoritara, sa nu ne bata in calorifer jupinul minoritar dar autoritar nevoie mare. Eventual vreo doamna unguroaica sa I se para ca a dinsei e mai scurta si atunci sa isi verse naduful pe noi.
    Inca nu cred ca ne meritam aceasta soarta. Dar se pare ca e adevarat: nu ne miscam fiindca nu avem o solutie, nu avem un "schimb" politic pentru viitor. In afara de asta, nu mai stim sa cintam " Nu uita ca esti roman" dar stim Lady GaGa si eventual " As da zile de la mine"...
    Scoala ne e condusa de un autist. Ne-autorizat si ne-legiferat de scoala romana, format pe aiurea, cu idei aiurea. Politica externa in Parlament e condusa de un ...ungur. Sanatatea - de un ungur. Cultura - un ungur. Ca si cum in America spaniolii se tin de sotii iar in UK pakistanezii se uita crucis la David Cameron.
    Hai sa ne cautam ouale, odata. Poate noi sintem batrini, dar am ajuns si prosti?
    Biserica noastra, cum isi apara valorile istorice? Ca nu cred ca Iancu era reformat...Unde e Patriarhul sa ii afuriseasca pe netrebnici? In primul rind pe cei romani?
    Cred ca toata istoria asta a noastra e degeaba. Adica noi doi latram la luna...
    Sunt doua istorii, ambele incarcate de dispret, nesimtire, aroganta si auto-alegere.
    Noi nu mai avem ce si cum sa mai schimbam.
    Ne pregatim pasapoartele sa ajungem la Brasov sau la Sibiu. Si invatam respectuos limba maghiara, devenita de circulatie universala si imposibil de combatut.
    Cineva spunea ca Orban al ungurilor e o personalitate in Europa. Sunt convins. Era in antiteza cu Basescu si era corect. Insa istoric vorbind, Orban e doar baset. Un sconcs de tomberon cu mare tupeu, adaptat perfect zilelor noastre.
    As fi incheiat cu Japonia, dar e deplasat. Bancile dau credit acolo pe cuvint de onoare...Mai are rost sa continui?
    Zilele noastre, asa cum sunt, sunt o paranteza a istoriei. Un asterix si o nota de subsol

    RăspundețiȘtergere
  2. george spune
    Reactie? Reactie nu poate avea decat un Roman si numai la indemnul propriilor simtiri romanesti. Cei de astazi nu fac altceva decat sa se autodefineasca tocmai prin lipsa de reactie. Imi aduc aminte declaratia lui Cristian Tudor Popescu, intunecat de neputinta, dupa asasinarea lui Teo Peter , cu referire la faptul ca ambasada sua a repatriat cu grabnica grija pe autor. Citez din memorie:
    Ce va mirati? Probabil acest puscas marin sta la ora asta pe o plaja in Miami, cu un coktail in fata si isi spune, total nedumerit: ,,Da’ ce am facut, dom’le? Am omorat un imbecil de bastinas!!!”

    Nu m-ar mira ca anticipata foame de voturi de anul viitor sa duca la un alt episod de genul ,,Draga Stolo…!!”, dar de data asta cu conotatii un pic mai europene, ceva de genul ,,Kedves Kelement!!!”. Dar de data asta publicul a vazut reprezentatia si nu va mai aplauda, in cel mai rau caz va rontai in continuare floricele cascand de plictiseala in fundul salii, la adapostul intunericului . Si in niciun caz nu vor mai astepta cu mana intinsa plasatoarea venita sa ,,rupa” biletele.
    Draga Catalin, nu sunteti doi, sunteti doar primii doi…veti vedea! Pe Iancu nu il poate spanzura, nici macar metaforic, un parlit de nationalist ungur pentru simplu fapt ca nu se poate ridica la inaltimea lui. Eu ii doresc sincer respectivului sa isi foloseasca sireturile de la bocancii de salariat in administratie (!) in acelasi scop in care si-a folosit Crisan nojitele de la opinci in urma cu 300 de ani.
    Eu unul recunosc ca nu m-a oripilat gestul respectivului atat de mult cat m-a distrus moral expozitia ce a avut loc in urma cu ceva timp pe Selari, un adevarat atentat la imaginea Romaniei si care a beneficiat de aceeasi indiferenta din partea guvernantilor. Si asta in inima tarii, nu in tinutul secuiesc… Este vorba de expozitia Euromaniac, al lui Benedek Levente , septembrie 2008, atelier 35…

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga George,

    inainte de toate iti urez bun venit pe tarimul nostru, al celor putini (deocamdata) reactionari.
    Cit despre ungurul Csibi ... el e mai jalnic decit un boschetar care sperie fetele prin parcuri.
    Nu impotentii acestia ma clintesc din loc, ci ceilalti, asa-zisi romani, care tin in miinile lor patate destinele de moment ale acestei natii.
    Ai dreptate privind evenimente de tipul expozitiei cu pricina.
    Eu fac un pas mai departe si chem sa boicotam in strada, in locul cu pricina astfel de manifestari.
    Haide sa haidem!Cind afli dspre astfel de lucruri cheama-ma si am sa vin sa le spun in ROMANESTE ca dumnealor pot merge unde vor in lume cu astfel de expozitii, numai AICI, NU.
    Ma intreb ce face "romanul" patapievici din pozitia de director ICR ?
    Te mai astept pe aici.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am si eu o intrebare: Daca Iancu a fost revolutionar, de ce a tinut cu imperiul austriac? Ca sunt confuz :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Dragul meu, oricine ai fi,
    trebuie să lămuresc poziţia mea:
    Măria sa, Iancu, a fost ŞI revoluţionar în sensul cel mai academic, acela al luptei pentru o schimbare socială şi economică în folosul şi spre ferecirea poporului său.Dar mai ales a fost un mare român.
    Mă întrebi de ce "a ţinut" cu imperiul austriac ...Iancu a ţinut cu românii împilaţi de ungurii în căutarea unei identităţi şi a unei patrii, iar casa regală austriacă precum şi rubedeniile ei ţariste păreau că îl vor sprijini în demersul lui (fireşte, din motive deosebite).
    Nu uita că Iancu avea pregătirea unui avocat practician într-o lume în care nu exista la propriu statul de drept.
    Împăratul austriac dorea să îi pună la respect pe nobilii maghiari iar Iancu a folosit conjunctura ca să transforme un popor de iobagi într-un neam de oameni liberi.
    Ştim azi că nu a reuşit pînă la final, dar măcar am rămas de la el cu statura dreaptă a unui bărbat cu dragoste de ţară şi de neam.Cîţi pot spune astăzi că sînt la fel ?
    Dacă eşti român, hai să redevenim români împreună şi ne vom ajuta să nu mai fim confuzi.
    Dacă eşti ungur, îţi întind o mînă de prieten cu inima deschisă dar şi cu regula MEA de a ne cunoaşte fiecare locul şi de a respecta acest lucru.
    Mulţumesc că ai trecut pe aici.

    RăspundețiȘtergere