Marți, din întîmplare

Ce faci, dormi ?

Da, cu TINE vorbesc.

Te văd isteţ, corect politic, bine îmbrăcat,  adaptat, modern, important...

Îţi plăteşti dările după cum crezi de cuviință şi te întrebi unde sînt banii publici sau de ce nu eşti la fel de jmecher ca cei care nu plătesc. Ți se umflă venele cînd ”știriștii” arată cu degetul pe unul care a furat și te întrebi ce ai face tu ”dacă...”

Le ştii pe toate: ”istorii”, politică, maşini, SmartPhone, calorii, staruri, zodii, cine cu cine.

Dai de înțeles că stăpînești adevărul despre banii din fotbal, despre pușcăriașii de lux, despre ce este Crescent și unde sînt îngropați ceaușeștii.

Te poţi exprima în aceeaşi frază cu vorbe dintr-o mulţime de limbi la fel de străine ca şi româna.

Ai site, blog, gipies, cont pe facebook şi plasmă în dormitor.Ai drepturi, ai informaţii, ai card de sănătate, ai de toate.

Între timp însă nu mai ai o ţară. Nu mai ai nici bunici și părinți din care să muști. Între timp nimic nu mai este normal.

Ai vrut atît de tare să pleci „dincolo”, să fii ca „afară”, să fii parte din ”multi-nționale” încît ai renunţat la balast şi ai aruncat ce-ți prisosea: limba, bunul-simţ, subţirimea caracterului, icona de sub ştergar, memoria bătrînilor.

Chiar, ce faci ?

Omagiu unui prieten

Au trecut 3 ani lungi de tăcere. Reiau exercițiul de-a scrisul într-un moment de cumpănă.

 

Pe 22 iulie, s-a oprit brusc și a adormit.

Cu simplitate, cu discreție, fără să deranjeze, fără să anunțe, fără să suspine.

Pe 25 octombrie ar fi împlinit 70 ani, dar e posibil să fi obosit să-i împlinească. Prea devreme pentru noi toți, s-a așezat după o viață trăită în picioare, cu gînduri și griji doar pentru alții: părinții, socrul imobilizat la pat, soțul bolnav și săvîrșit de tînăr, cei doi copii, rude, prieteni, primul nepot, al doilea, Miki, apoi Mara, ...

A trăit o văduvie curată, pășind în vîrful picioarelor, fără să deranjeze, fără să se plîngă, cu un surîs mai degrabă decît zîmbind, mereu cu grijă și cu dragoste.

Cînd am închis telefonul, am gîndit doar că am pierdut un prieten.Unul special, inimitabil.

...Zîmbea oarecum în liniște, parcă stînjenită ușor de lacrimile din jur. Erau acolo flori și de departe pentru mama Gheorghe, erau oameni și de aproape.

Joi eram risipiți sub nori, mai toți făcînd cele ale Martei. Lacrimile din cer s-au prăvălit deodată și ne-au strîns în jurul ei așa, în tăcere, pentru un ultim moment împreună. Atunci s-a săvîrșit rugăciunea.

Cristina vorbește puțin. Întîi tatăl, apoi Petruț, acum e orfană...

Odihnește-te în pace și roagă-te pentru noi ceilalți, mamă Elena . Pînă ne vom întîlni, rămas bun.